Si nu ma mai strigai iubito, nici baby, si-mi erai otrava.

Mi-e dor de tine cam cat imi e dor de vara, sau poate invers.  Sunt legate dorurile astea intre ele, asa cum suntem noi, de firul ala invizibil de care tu ai uitat, de care eu am incetat sa mai trag...
Asta nu inseamna ca nu esista. Stii, nu?

Prea multe zile mi-a fost dor sa ma trezesc langa tine, sa fumez langa tine, sa trabaluiesc prin bucatarie si tu sa gravitezi in jurul meu asa cum o faceai mereu. Era suficient sa intind bratul si sa ma rotesc usor de la stanga la dreapta ca sa te gasesc acolo, vie si calda si a mea. A mea, doar a mea, si a nimanui altcuiva.

Apoi axa s-a rupt si ai devenit a tuturor. Veneai la mine fara sa mai curgi lin ci mai degraba atrasa de ca de o forta magnetica, intunecata si bolnava. Imi muscai coapsa, muscai din mine si plecai, iar eu te cautam cu bratele intinse zile intregi, si tu te intorceai spre seara cu ochii aprinsi si tristi ca sa imi mangai cu varfurile degetelor reci pata rotunda si violeta lasata de dintii tai.

"De unde ai asta iubire?"

Azi nu mi-e dor sa rad cu tine, azi mi-e dor de tine.

Dragostea care sminteste...

Nicicand neputinta nu a fost atat de taioasa. A fost mereu o durere surda, un gol greu in piept pe care il alugam fumand tigarile pe care le fumai tu. Trageam fumul in plamani si brusc deveneam mai usoara, ametita si confuza, iar pasii mei erau ca niste soapte, nu ma scufundam in zapada. 

Acum ma doare. Ma doare atat de tare incat scrasnesc din dinti la fiecare pas.

 E absenta ta, e absenta ta vesnica si pleoapele care nu o sa se mai deschida niciodata doar ca sa ma priveasca, nu o sa se mai inchida niciodata sa ma tina prizoniera unui vis in care sa ma gasesti. 

Mi-e dor de tine si nu o stie nimeni. Asa e firesc.